PUTEREA DIALOGULUI ȘI ALTE SUPERPUTERI ÎN PREDARE (disponibil pentru pre-înscriere)
Asociația TechsoupUn curs care te ajută să ajungi prin puterea dialogului la elevii tăi, să îi sprijini și să îi motivezi să învețe. Cursul nostru de predare dialogică este o călătorie emoționantă și personală în lumea comunicării autentice și a relațiilor puternice cu elevii tăi.

Despre curs:
Îți amintești momentele în care un profesor sau o profesoară care au făcut o diferență semnificativă în viața ta? Când ai simțit că ești ascultat cu adevărat, că ideile tale contează și că învățarea devine o aventură captivantă?
Noi credem că poți fi acel profesor / acea profesoară pentru elevii tăi! Vino în curs să îți redescoperi Superputerile!
Tematici pe care le vei regăsi în curs:
- Utilizarea cu scop a dialogului
- Utilizarea constructivă a competiției
- Deschiderea față de utilizarea erorilor
- Solicitarea și utilizarea feedback-ului de la elevi
- diversitatea formatului de organizare al clasei.
- Oferirea unor timpi de gândire mai lungi pentru elevi
- Utilizarea unor întrebări la care profesorul nu cunoaște răspunsul.
- Realizarea și utilizarea consecventă a regulilor de comunicare, împreună cu elevii
Obiectivele cursului:
Cursul nostru de predare dialogică este o călătorie emoționantă și personală în lumea comunicării autentice și a relațiilor puternice cu elevii tăi.
- Vei învăța să creezi un mediu sigur și incluziv, în care elevii să se simtă liberi să își exprime ideile și opiniile.
- Vei descoperi tehnici și strategii eficiente pentru a încuraja dialogul activ și participarea activă a tuturor elevilor în clasă.
- Vei învăța din exemple de dialoguri și situații pe care le poți întâlni la clasa ta
- Vei reflecta la oportunitățile pe care predarea dialogică le creează la clasă pentru tine și elevii tăi
- Vei porni un jurnal de activități și reflecții pe care să îl folosești mereu în activitatea ta
Dar nu e vorba doar de învățare academică. Predarea dialogică este un instrument puternic pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale elevilor.
- Vei învăța cum să le oferi sprijin și îndrumare adecvată în rezolvarea conflictelor și cum să îi înveți să asculte și să își respecte colegii.
- Vei vedea cum relațiile pozitive dintre elevi se reflectă într-o atmosferă de învățare plăcută și productivă.
Dar cel mai important, vei descoperi superputerile tale ca profesor de a face diferența în viețile elevilor tăi, într-un mod care te va inspira și te va motiva să mergi mai departe.
Cine se poate înscrie:
Orice persoană care predă sau se pregătește să predea la orice nivel de învățământ, indiferent de disciplina pe care o predă și care își dorește să creeze o cultură a dialogului la clasă.
Anumite exemple / activități pot fi mai degrabă imediat utile profesorilor de informatică și TIC care își doresc să descopere cum pot integra tehnologia în practica predării dialogice.
Tipul cursului: în ritm propriu, asincron
Efort estimat pentru finalizarea cursului:
20 ore de lucru, incluzând parcurgerea materialelor de curs, teme, discuții, autoreflecție și evaluări
Recomandare de ritm de învățare:
Recomandăm să își setezi obiective de învățare, planificate pe zile sau pe săptămână, în reprize de învățare de 20-30 de minute. Ai cele mai bune șanse să finalizezi acest curs dacă reușești să îți planifici învățarea în 3-4 săptămâni.
Absolvire și diplomă:
Cursanții trebuie să acumuleze 80% din totalul de puncte disponibile ale cursului, parcurgând toate activitățile cursului, evaluările fiecărui modul și cea finală. Toți participanții care îndeplinesc condițiile de absolvire primesc diplomă de absolvire a cursului. Cursul nu are credite profesionale transferabile.
Echipa cursului:
Expert de conținut al cursului: Elena Ungureanu
Elena Ungureanu este doctor în științele educației, titlu obținut la Universitatea din București (UB), la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE).
În prezent este asistentă de cercetare în cadrul Centrului de Învățare al Universității din București și cadru didactic asociat la aceeași universitate. În plus, a dezvoltat și susținut un Atelier de Scriere Academică pentru studenți și un curs de predare dialogică pentru cadrele didactice din învățământul superior. Cercetările pe care le realizează sunt orientate către înțelegerea contextelor de învățare, într-o perspectivă care combină etnografia cu perspectiva analizei de discurs.
Designer instrucțional al cursului: Roxana Munteanu
Roxana Munteanu este Training Manager, cu peste 18 ani experiență în domeniul resurselor umane. Are o diplomă în Psihologia Educațională și cursuri postuniversitare în psihoterapie. Roxana are o pregătire în coaching (Metasystem ACSTH conform ICF) și design educațional (4 MAT 4 Business). Pe parcursul carierei sale în companii multinaționale, Roxana a ocupat o varietate de roluri în resurse umane, cum ar fi consultant de talente, specialist HR, manager global de programe de învățare și, recent, manager de formare pentru echipe de vânzări.
Este trainer pe subiecte precum inteligența emoțională și construirea unui brand personal și are experiență practică în utilizarea de instrumente multimedia și design educațional în procesul de învățare la distanță.
Roxana este Senior Course Developer, colaboratoare a Asociației Techsoup pe design-ul experiențelor de învățare online, în ritm propriu, pentru profesori.
Echipa de implementare și coordonare: Adela Beca și Elena Coman, Asociația Techsoup