Mergi direct la conținutul principal

Educație pentru cetățenie democratică (Educație socială, clasa a VII-a)

Expert Forum

Un curs practic pentru profesori de educație socială care formează tineri cetățeni.

Despre curs

Cum aducem concepte democratice în clasă? Cum explicăm Constituția sau separarea puterilor în stat astfel încât să devină relevante pentru viața de zi cu zi a adolescenților? Cum sprijinim elevii să devină cetățeni informați și activi în comunitățile lor?

Educație pentru cetățenie democratică este un curs asincron, conceput pentru a sprijini profesorii care predau educație socială la clasa a VII-a. Cursul oferă atât informații teoretice esențiale, cât și instrumente practice pentru predare, dezvoltate de experții Asociației Expert Forum (EFOR) și testate de alți profesori.

Începând din anul 2022, Expert Forum a organizat sesiuni de formare online pentru peste 150 de profesori de educație socială cu privire la cele mai importante concepte și procese democratice. Am elaborat materiale practice sub forma unor planuri de lecție, menite să sprijine procesul de predare la clasă. Aceste resurse au fost testate direct în activitatea didactică, iar utilizarea lor a fost atent observată. Pe baza feedback-ului primit de la profesori, am ajustat și îmbunătățit conținutul, astfel încât materialele să răspundă cât mai bine nevoilor reale ale cadrelor didactice care predau educație socială.

Cursul Educație pentru cetățenie democratică este rezultatul acestui proces de testare și învățare în ultimii trei ani cu privire la nevoile profesorilor de educație socială din România. Vă oferă posibilitatea de a deveni parte a unei comunități de profesori care aduc aceste concepte la viață în clasele lor.


Ce vei găsi în curs?

📚 Conținut teoretic structurat clar, explicat de experți în statul de drept și politici publice

🎒 Materiale de predare testate – planuri de lecții care conțin fișe de lucru, exerciții, explicații, întrebări de reflecție și activități pentru clasă. Materialele de predare au fost testate în ultimii doi ani de către profesori de educație socială. Acestea sunt gândite să se încadreze într-o oră de curs (45-50 de minute).

🧭 Videoclipuri explicative care te însoțesc, pas cu pas, în predarea temelor


Cum se desfășoară?

🗓️ Perioada în care este disponibil cursul: 15 septembrie 2025 – 19 iunie 2026

🖥️Format: 100% online și asincron – accesezi platforma când vrei, de câte ori vrei

⏱️Efort estimat: 15 ore, în ritm propriu

🎓 Diplomă de participare

💸 Participarea este gratuită


Cui se adresează?

  • Profesorilor de educație socială din ciclul gimnazial
  • Profesorilor diriginți interesați să integreze concepte democratice la clasă, într-un mod prietenos
  • Tuturor cadrelor didactice care vor să le ofere elevilor oportunități de dezvoltare a cetățeniei active la clasă.

Deși materialele au fost gândite pentru predarea programei de educație socială la clasa a 7-a, ele pot să fie folosite și la liceu în ore de dirigenție, istorie sau în orice alt spațiu potrivit.


Testimoniale ale profesorilor

Materialele de predare dezvoltate de Expert Forum au fost testate de peste 40 profesori de educație socială din toată țara în perioada 2023-2025. Iată impresiile acestora:

“Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că, prin intermediul activităților din planurile de lecție, elevii au fost puși în situația de a descoperi singuri răspunsurile sau de a găsi exemple din viața lor, înțelegând astfel mai bine conceptele democratice”

“Elevii au fost extrem de receptivi, iar activitățile incluse în planul lecției au fost concepute să își ajute să descopere concepte și valori democratice.”

“Am apreciat faptul că prin planurile de lecții copiii au participat ei înșiși la descoperirea noțiunilor din lecția respectivă.”


Echipa cursului

Laura Ștefan

Laura Ștefan

Expert în Statul de Drept și anticorupție

Cezara Grama

Cezara Grama

Expert în Statul de Drept
Coordonator program Școala pentru Democrație

Maria Cezar

Maria Cezar

Cordonator program Școala pentru Democrație


Despre proiectul Teaching for Democracy

Acest curs face parte din programul TEACHING FOR DEMOCRACY: Professional Development for Civic Education Teachers, care este implementat de Asociația Expert Forum, printr-un grant acordat de Romanian-American Foundation. Asociația Techsoup este partener de creare și implementare al cursului.

RAF logo

Pentru întrebări și sprijin, contactați-ne la scoala@expertforum.ro.

Expert Forum logo 


Echipa cursului, din partea Asociației Techsoup

Lexi Nechita

Lexi Nechita

Learning Experience Designer

Elena Coman

Elena Coman

Director of Development

Înscrie-te